Friday 13 March 2009

Criza cazarii in Delta Dunarii


Se anunta un an greu pentru toti cei ce au investit in unitati de cazare in Delta Dunarii. Multi proprietari de pensiuni se plang deja de lipsa rezervarilor datorate "crizei financiare" care mai in gluma mai in serios a afectat pe toata lumea.

Multe dintre pensiuni au fost construite in urma bumului imobiliar, cu bani grei imprumutati de la banci, iar acum unii proprietari sunt nevoiti sa inchida "mustaria" si sa cedeze proprietatile executorilor imobiliari. 

Statul roman prin vestitul Minister al Turismului se gandeste numai la profitul de moment. Din pacate in ultimii 20 de ani promovarea Deltei Dunarii a fost derizorie cu toate ca are potentialul turistic cel mai mare din Romania. Prezenta Romaniei la targurile internationale de turism este una mediocra iar uneori chiar lipseste cu desavarsire. 

Nu conteaza cat de mult se straduiesc micii intreprinzatori sa se promoveze in tara sau in afara granitelor deoarece eforturile lor fara o campanie de promovare sustinuta de catre Ministerul Turismului sunt aproape zadarnice.

Noul Ministru al Turismului - Elena Udrea, incearca sa inteleaga cum functioneaza sistemul... dar acest lucru nu este suficient. Romania are nevoie de consultanta de lunga durata din partea unor experti internationali, nu numai de niste campanii "de doi lei" pentru a justifica banii cheltuiti (risipiti).

Pana cand se va intampla acest lucru majoritatea operatorilor din turism vor ramane doar cu speranta si datoriile la banca si la stat... Delta Dunarii mai are de asteptat.

DP

No comments:

Post a Comment